Tripura Sundari. Ziua frumuseții


Încă din vremuri străvechi atât femeile cât și bărbațîi au fost orientați către frumusețea trupului. Podoabe lucrate manual, materiale alese pentru a acoperi sublim părți ale corpului sau chiar splendoarea corpului dezgolit, tatuaje pe piele, băi cu uleiuri și plante, au fost doar câteva dintre practicile frumuseții străvechi. 

Dar nu despre frumusețea exterioară vreau să va vorbesc astăzi, deși este importantă, ea reprezintă doar un element din întreaga frumusețe strălucitoare a unei femei. 

În Ziua Frumuseții – de Tripura Sundari, o zi privilegiată în ciclul lunar, o energie armonioasă și binefăcătoare se răsfrânge asupra Pământului. Și astăzi sărbătorim Tripura Sundari. 

Să începem povestea cu începutul... Tripura Sundari este o Zeiță Hindusă ce reprezintă Marea Putere Cosmică a Frumuseții și a Iubirii Divine. 

Ea înglobează cele 3 aspecte fundamentale ale divinitățîi: Iccha Shakti – energia voinței, Jnana Shakti – energia înțelepciunii și a cunoașterii, Kryia Shakti – energia acțiunii. 

Pornind de la etimologia cuvântului Tripura – Tri însemnând trei și pura – însemnând templu, lăcăș, ea reprezintă cele trei planuri atât macrocosmice cât și la nivel microcosmic, reliefand în ființă umană cele trei planuri: planul fizic, astral și cauzal. 



De asemenea Tripura simbolizează și cele 3 stări de conștiința care încep cu Anahata (conștiința divină), Vishuddha (conștiința mentală și pătrunderea în înregistrările Akashice) și Ajna (Macrocosmosul dezvăluit) ducând toate către Samadhi – eliberarea spirituală. 

Așadar înțelegând aceste aspecte ale Zeității Tripura Sundari că forță divină peste Pământ și implicit peste noi, la nivel microcosmic, putem dedica această zi, forței divine din noi care ne conectează cu starea de frumusețe (Sundari) dar și starea de conștiință ridicată prin cele trei planuri. 

Se spune că în această zi oamenii pot resimți efectele ei în mod diferit și la nivel opus: sunt oameni care simt cu ușurință armonia zilei și care amplifică prin dorința lor către Divin această stare de iubire, de bunătate și armonie și sunt persoane care resimt la nivel subtil această armonie și vor încerca să o înlăture, să nu o accepte, să fie morocănoși pentru că încă nu au ieșit din cutia lor întunecată, iar lumina strălucitoare a adevăratei frumuseți și înțelepciuni, le rănește ochii, deoarece încă sunt închiși. Răbdare. Nu judecăm. Fiecare om este la nivelul lui de înțelegere și conștiință. În alte vieți și noi am fost în locul lor. Compasiune și empatie. Suntem aici împreună. Așa cum am găsit un citat demult: We walk each other home.


Așadar de Ziua Frumuseții, a Armoniei și a Înțelepciunii să găsim în noi adevărata frumusețe. Să conștientizăm natură noastră divină, care indiferent cum arată corpul nostru fizic, poate nu se încadrează în standardele societății, poate buzele noastre nu sunt atât de mari și pline, poate coapsele noastre nu sunt rotunde și fragede, dar în liniștea noastră interioară, în deplinătatea strălucirii sufletului nostru, față noastră va radia iubire și frumusețe, degetele noastre prin mișcările conștiente ale suflului divin vor deveni atingeri calde și inefabile, ochii noștri vor avea scânteia universului în ei și doar prinvindu-i, indiferent de culoarea lor, oamenii se vor minuna și vor găsi aici comori nedeslușite. 

Frumusețea vine din iubirea interioară pentru viață, pentru oameni și Dumnezeu – Univers. Frumusețea vine din dulceața cuvintelor rostite. 

Frumusețea vine din calmul și armonia interioară exact ca un dans plăcut și ușor. 

Frumusețea vine din dumnezeirea din noi care îi va face pe ceilalți să amuțească doar privindu-ne. 

Frumusețea vine din bunătate.

Frumusețea vine din căldura sufletului care se manifestă asupra celorlalți ca o îmbrățișare. 

Frumusețea vine din înțelepciune. 

Frumusețea vine din compasiune și înțelegere față de ceilalți oameni. 

Frumusețea vine din iertare și empatie față de oamenii care din neștiință au greșit. 

Frumusețea vine din zâmbetul nostru interior care se va răsfrânge pe chipul nostru și îl va lumina, asemenea unui înger. 

Frumusețea vine din tot ce suntem noi în interior și transmitem către exterior. Oamenii care văd cu ochii sufletului, vor vedea dincolo doar de un chip frumos. 

Ce nu ar face o femeie că să fie frumoasă? Multe la exterior. Însă adevărata frumusețe și înțelepciune vin din interior. Și le putem cultiva. Și corpul nostru va radia frumusețe.

Cu multă iubire și înțelepciune, 

Sundari Sorina

148 afișare
  • Facebook
  • Instagram

© 2020 by Baliana School.

Societate Comercială înregistrată la Registrul Comerțului cu numele de SC BALI SOUL JOURNEY SRL

Cod de Identificare Fiscală (CIF) 42422809 / Reg. com J10/262/2020

Societate Comercială înscrisă în sistemul de comercianți internaționali identificată cu codul VIES RO-42457092

©Toate drepturile rezervate.

Sigla; Numele; Conținutul online și offline sunt proprietăți intelectuale aparținând SC BALI SOUL JOURNEY SRL

Copierea, înregistrarea neautorizată, multiplicarea și/sau comercializarea celor mai sus menționate fără acordul în scris al autorului se pedepsesc conform Legii nr. 8/1996 modificată și completată de

Legea nr. 15/2019 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

Abonează-te la cursurile online de yoga, meditație și dezvoltare personală.

Contactează-ne pentru orice întrebări legate de cursuri, produse și alte informații legate de conținutul nostru